Marți

Mi-ai scris şi azi. Am citit şi ți-am auzit glssul, ți-am simțit cuvintele atingându-mi sufletul. Ştii că te simt, nu-i aşa? 

 Nu ştiu de când te iubesc. De dupã ce ni s-au întâlnit mâinile? După ce ți-am văzut zâmbetul? Uneori am impresia că te  iubesc de dinainte de a te cunoaşte. Ştiu sigur însă că azi te iubesc mai mult decât ieri. Am încetat să mă întreb de ce. Nu-mi voi mai pune întrebări pentru că oricare ar fi ele, răspunsul îmi eşti tu. 

Azi te iubesc mai mult decât ieri. Pentru că-mi eşti mai aproape cu o zi. Pentru că (a câta zi e oare?) m-am trezit cu gândul la tine, şi pentru că ştiu că voi adormi zâmbind, aşezându-mi capul pe pieptul tău (a câta noapte e oare?). N-am să număr nici zile, nici nopți. Le vreau pe toate, oricâte vor fi. Trecerea lor mă bucură, pentru că ştiu că cele ce vor urma vor fi mai pline decât cele ce au trecut.

Mi-e la fel de frică, dar dorința de a te ține de mânã pentru totdeauna creşte odată cu trecerea zilelor. Îmi eşti atât de drag că mã tem să nu te sufoc. Îți scriu des te iubesc. Oare-i prea des? Nu ştiu, dar aşa aş începe fiecare frază pe care ți-o spun. Şi tot aşa aş încheia-o. 

E marți. Sunt cu o zi mai aproape de tine. Şi te iubesc mai mult decât ieri. 

Anunțuri

2 comentarii

  1. Spor iubitor!

    1. Mulțumesc, Daniel 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: