Duminică (II)

Nu mai ştiu ce ți-am spus şi ce nu, ce ți-am scris şi ce nu. E duminică. Sunt cu o zi mai aproape. 

Te visez. Nu-mi vorbeşti, nu mă atingi, nu te vãd. Dar eşti acolo. O senzație. Ca şi cum m-ai veghea, pentru ca nici în vis să nu te pot uita. Mă trezesc şi nu-mi mai amintesc din vis decât prezența ta. Mi-aş dori să-ți fi văzut chipul. Simt un gol în stomac. Îmi eşti, ştiu, dar de ce şi acolo trebuie să aştept? Câte nopți trebuie să mai treacă până mi te vei arăta? Nu-s suficiente zilele? Nu, nu sunt. Zi şi noapte. Noapte şi zi. Săptămâni. A trecut mult? A mai rămas puțin? Sau invers?

E duminicā, a mai trecut o zi. Suntem cu o zi mai aproape. Poate şi cu o noapte. Mi-eşti încă vis. Unul din care nu vreau să mă trezesc, deşi nu te văd, nu te aud, nu mă atingi. Ba da, vreau. Pentru că ziua îmi vorbeşti, te aud, te văd.

Mă trezesc pentru a te vedea, adorm pentru a te simți. Mi-eşti noaptea vis şi ziua visare. Îmi eşti tot. Şi zi, şi noapte. Şi îmi eşti mai aproape, tot mai aproape. Te iubesc!


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: